Din cauza crizei economice, sărăcia în rândul populației active a crescut semnificativ, fiind posibil ca o scădere treptată a șomajului să nu fie suficientă pentru a îmbunătăți această situație, a arătat o analiză din 2013, a Comisiei Europene (CE).
Comisia Europeană a subliniat concluziile prinicipale ale analizei din 2013, în legătură cu situația socială și a ocupării forței de muncă în Europa, astfel: “Una dintre cele mai tangibile consecinţe sociale ale crizei economice este creşterea semnificativă a sărăciei în rândul populaţiei în vârstă de muncă. Este posibil ca o reducere treptată a şomajului să nu fie suficientă pentru a inversa această situaţie, dacă polarizarea salarială continuă, în special din cauza unei creşteri a cazurilor de muncă cu fracţiune de normă”.
Aceeași analiză are în vedere și impactul pozitiv al prestațiilor sociale asupra probabilității de a reveni în câmpul muncii, de asemenea care sunt consecințele dezechilibrelor persistente dintre bărbați și femei și dimensiunea socială a Uniunii economice și monetare.
Astfel, doar în jumătate din cazuri, încadrarea în muncă îi poate ajuta pe oameni să scape de sărăcie, în condițiile în care acest lucru depinde și de tipul de loc de muncă în care se află, arată analiza. Totodată, ieșirea din sărăcie, depinde și de compoziția familiei și de situația partenerului pe piața forței de muncă, evidențiază Comisia Europeană (CE).
“Trebuie să acordăm atenţie nu doar creării de locuri de muncă, ci şi calităţii locurilor de muncă, pentru a realiza o redresare durabilă care nu numai să reducă şomajul, ci şi sărăcia”, explică comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, citat dintr-un comunicat de marţi al CE.
“Este vorba, în special, de sistemele de prestaţii bine concepute, cum ar fi cele care reduc nivelurile prestaţiilor în timp, însoţite de condiţii adecvate, cum ar fi obligaţia de a căuta un loc de muncă. Astfel de sisteme tind să ofere mai mult sprijin corelării competenţelor şi, prin urmare, găsirii unor locuri de muncă mai de calitate, care, la rândul lor, ajută cetăţenii să scape de sărăcie”, mai arată CE.
O proporție semnificativă de șomeri, nu sunt acoperiți de sistemele standard de securitate (ajutor de șomaj, asistență socială) în unele țări precum Polonia sau Bulgaria arată CE. De aceea, șomerii au tendința să se bazeze pe solidaritate din partea familie, sau pe munca la negru.
În acest context, şomerii care nu beneficiază de ajutor de şomaj sunt mai puţin susceptibili să găsească un loc de muncă, deoarece sunt mai puţin susceptibili să facă obiectul măsurilor de activare şi nu sunt obligaţi să îşi caute un loc de muncă pentru a beneficia de prestaţii, se arată în aceeaşi analiză.
Diferențele de gen, care se focalizează pe femei, chiar dacă au fost puțin estompate datorită crizei (în mare parte din cauză că sectoarele dominate de bărbaţi au fost cele mai lovite de criză), totuși persistă în ceea ce privește participarea pe piaţa forţei de muncă, remunerarea şi riscul de sărăcie, relevă cercetarea CE.
“În plus, femeile au în continuare tendinţa de a lucra mai puţine ore în total decât bărbaţii şi, deşi acest lucru poate reflecta unele preferinţe individuale, aceasta duce la posibilităţi reduse de dezvoltare a carierei, salarii mai mici şi pensii viitoare mai mici, neutilizarea deplină a capitalului uman şi, prin urmare, o creştere economică şi o prosperitate mai redusă. Disparităţile de gen generează, prin urmare, atât creşterea costurilor economice, cât şi creşterea costurilor sociale şi ar trebui să fie găsite soluţii eficiente atunci când ele rezultă din obstacole sau constrângeri venite din partea societăţii sau a instituţiilor”, mai arată CE.
În ceea ce privește disparitatea de gen, se pot observa diferenţe între statele membre, în cazul numărului de ore lucrate. Spre exemplu în țări precum Olanda, Germania, Austria şi Marea Britanie, o proporție foarte mare de femei lucrează, dar programul de muncă rămâne relativ scurt. În schimb, în numeroase țări din Europa Centrală și de Est, Spania și Irlanda, participarea femeilor este mai redusă, dar cele încadrate în muncă tind să lucreze de două ori mai mult.
Echilibrul între cei doi factori se regăsește numai în unele state membre (în special ţările nordice şi cele baltice) unde ratele ridicate de ocupare a forţei de muncă feminine este relaționat cu un nivel scăzut de disparitate de gen în ceea ce priveşte orele lucrate. O politică eficace cuprinde, potrivit CE, un timp de lucru egal indiferent de gen, o muncă flexibilă pe scară largă, stimulente pentru împărţirea muncii neremunerate în cadrul unui cuplu şi sisteme de îngrijire a copiilor în creşe şi grădiniţe mai compatibile cu un loc de muncă, mai accesibile şi abordabile, cu program mai lung.
SURSA: MEDIAFAX
