Cu ocazia împlinirii în 2014 a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” s-a implicat în proiectul „Europeana”, care presupune digitizarea fotografiilor, scrisorilor şi amintirilor din acea perioadă.
La Cluj-Napoca, oamenii sunt invitaţi să îşi aducă amintirile pentru a fi transpuse în format digital în zilele de 4 şi 5 octombrie, la Biblioteca „Octavian Goga”, între orele 10,00-17,30.
În cadrul proiectului european, până în prezent s-au adunat 29.014.860 de materiale din Primul Război Mondial. Primele cinci ţări care au contribuit la portalul „Europeana” sunt Germania, Franţa, Spania, Olanda şi Suedia.
Până în prezent „Europeana” a adunat peste 56.000 de fotografii cu obiecte, scrisori şi jurnale scanate, creând o bază de date virtuală care înfăţişează războiul din numeroase perspective.
Gheorghe Iancu, profesor, istoric, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „George Bariţ” consideră că acest proiect „are o deosebită valoare pentru Europa în general, dar şi pentru România (…) sperăm că numeroase poveşti nespuse din Primul Război Mondial vor ieşi la lumină şi vor intra în memoria colectivă a Europei. Este o ocazie de a plăti tribut celor care au contribuit la scrierea istoriei României”.
Coordonatorul Europeana 1914-1918, Frank Drauschke, a precizat că „oamenii îşi transmit poveştile de familie din generaţie în generaţie, iar Europeana le oferă ocazia de a conserva aceste poveşti pentru generaţiile viitoare şi de a le face accesibile pentru întreaga lume”.
Proiectul Europeana reprezintă iniţiativa unui parteneriat între Europeana, Universitatea Oxford şi alte instituţii europene, iar în România parteneri sunt Biblioteca Academiei Române şi Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj.
În perioada 1 – 18 octombrie 2013, expoziţia temporară MĂRTURII ALE PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ÎN COLECŢIILE MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE TRANSILVANEI.
Prin oganizarea acestei expoziţii, muzeul a răspuns invitaţiei adresate de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” de a participa la derularea proiectului. Expoziţia prezintă bunuri culturale mobile din anii 1914-1919, aflate în patrimoniul instituţiei: documente, fotografii, insigne, arme şi echipament militar.
Dintre aceste piese se remarcă obiectele folosite în viaţa din tranşee (lopăţică de campanie, felinar, recipiente şi ustensile pentru hrană, unelte de lucru), alături de o trusă medicală austriacă din 1915, expusă pentru prima dată publicului.