Amenzi în valoare de peste 4.000 de lei pentru taximetriştii din zona aeroportului “Avram Iancu”

de clujazi

În data de 22.01.2014, politiştii din cadrul Poliţiei Transporturi Aeriene Cluj împreună cu politişti locali din cadrul Poliţiei Locale Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune pe linia respectării legislaţiei privind desfăşurarea activităţii de transport rutier în regim taxi în zona Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj.

Cu această ocazie poliţiştii au avut în vedere eliminarea pirateriei în domeniu, verificarea activităţii taximetriştilor autorizaţi, diminuarea concurenţei neloiale, impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie.

Au fost verificate 42 taximetre şi 3 microbuze transport persoane, iar poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.170 lei, din care una a fost aplicată unei firme de taxi.

Astfel, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională privind circulaţia pe drumurile publice, 1 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 5 vizând organizarea şi executarea serviciului de transport public local în regim taxi şi 5 privind unele măsuri referitoare la oprirea, staţionarea şi parcarea regulamentară pe domeniul public sau privat.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.