Alin Tişe cere demisia parlamentarilor USL pentru că au transformat România în DICTATURĂ guvernamentală

de admin

Vicepreşedintele PDL, senatorul clujean Alin Tişe cere demisia tuturor parlamentarilor USL pentru că susţin transformarea României în dictatură guvernamentală. Declaraţia dânsului vine în urma publicării rezultatului unui studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice referitor la activitatea parlamentară din anul 2013, care concluziona că 93% din legile votate în Parlament au provenit de la Guvern.Senator Alin Tise, foto- Otilia Muresan (3)

“România este o dictatură guvernamentală. Parlamentul este condus de Guvern şi Ponta. Doar 3% din ceea ce s-a votat sunt iniţiative ale parlamentarilor, chiar dacă ei au depus 20 de iniţiative pe săptămână. Cei peste 440 de parlamentari ai USL-ului n-ar mai trebui să primească salar, ar trebui să demisioneze. Timp de 2 ani au avut o activitate inutilă. Care este rolul parlamentarilor de la USL? Cer parlamentarilor USL să demisioneze pentru că sunt inutili, doar o masă de manevră a Guvernului, fie să-şi dea înapoi salariile pentru că n-au muncit nimic. Chiar parlamentarilor de Cluj le cer să demisioneze pentru că nu au adus niciun leu la Cluj şi au votat la rândul lor pe bandă rulantă orice a propus Guvernul. Un parlamentar USL ar putea să nu voteze o ordonanţă dacă nu e de acord cu aceasta, dar ei acceptă dictatura guvernamentală”, a declarat Alin Tişe.

Preşedintele executiv al PDL Cluj consideră că acest raport justifică încă o dată necesitatea aplicării rezultatului referendumului prin care se cereau 300 de parlamentari, pentru că sunt suficienţi.

În acest sens, luni, la reunirea Comisiei de reviuire a Constituţiei, parlamentarii PDL vor solicita reluarea demersurilor pentru aplicarea rezultatelor referendumului din 2009.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.