Alin Tişe cere demisia lui Zgonea pentru refuzul de a oferi DNA-ului documentele legate de înfiinţarea ASF

de admin

Vicepreşedintele PDL, senatorul clujean Alin Tişe a cerut, astăzi, demisia de urgenţă a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pentru refuzul de a oferi Direcţiei Naţionale Anticorupţie documentele legate de înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Fiscală, instituţie intrată în vizorul procurorilor.Senator Alin Tise, foto- Otilia Muresan (3)

DNA a început cercetările la ASF după ce Tudor Daniel – George, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a ignorat concluziile unui raport de control întocmit de către funcţionarii A.S.F, care evidenţia deficienţe grave la societatea de asigurări deţinută şi controlată indirect de Carabulea Ilie, nereguli ce ar fi impus obligatoriu o majorare de capital în cuantum de 15.000.000 euro şi suspendarea autorizării de funcţionare, până la remedierea deficienţelor.

În acest dosar a mai fost învinuită directorul direcţiei de avizări din cadrul AFS, Laura Chiţoiu, soţia ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, finii şefului ASF, liberalul Dan Radu Ruşanu.

Ruşanu nu putea ocupa funcţia de preşedinte al noii Autorităţi de Supraveghere Financiară (ASF) pentru că era incompatibil, deţinând împreună cu familia sa mai mult de 10% din capitalul social al unei unităţi hoteliere din Sinaia. Comisia parlamentară condusă de majoritatea USL, care l-a avizat pe Ruşanu pentru funcţia de şef al ASF, a ignorat prevederea legată de incompatibilitate.

“Refuzul lui Zgonea de a oferi documentele justificative pentru eliminarea stării de incompatibilitate din partea parlamentarilor, documente pe care le-a prezentat abia la ameninţarea cu mascaţii, ne arată că USL promovează o judecată tribală, în care România este confundată cu un trib. Noi ne judecăm între noi şi tot noi aplicăm sancţiuni. Ce caută DNA-ul să ne întrebe de ce am scos unele articole? se întreabă Zgonea. Dacă nu ar fi existat ameninţarea mascaţilor, probabil că nici astăzi Zgonea nu ar fi oferit documentele solicitate. Practic ne aflăm în faţa unei legi făcută cu destinaţe. Zgonea discreditează şi decredibilizează Parlamentul în fiecare zi. PDL solicită dlui Zgonea să demisioneze de urgenţă din această funcţie pentru că nu face decât să discrediteze instituţia şi să creeze o undă de iz infracţional. PDL trebuie să continue manifestările de stradă, tocmai pentru ca aceste acţiuni ale USL-ului să se oprească în România”, a declarat preşedintele executiv al PDL, Alin Tişe.

Senatorul clujean subliniază faptul că ancheta DNA în acest caz vizează argumentarea scoaterii din lege a unui articol, cu dedicaţie, fiind eliminată exact incompatibilitatea. “Nicidecum nu se urmăreşte cum a votat un parlamentar în Parlament, care nu are nicio legătură cu proiectul. Trebuia să justifice această eliminare. Zgonea încerca să ducă discuţia în altă parte, fiind şi acum la fără frecvenţă în conducerea Camerei Deputaţilor”, adaugă Tişe.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.