Alain Delon vine la TIFF 2017

de clujazi

Îndrăgitul actor francez va fi prezent mâine, 9 iunie la Cluj-Napoca. Alain Delon vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. În cadrul TIFF-ului, marelui actor Alain Delon, simbol al cinematografiei europene, i se va decerna Premiul pentru întreaga carieră.

De asemenea, în onoarea sa, tot mâine în Piața Unirii din Cluj-Napoca va avea loc o proiecție specială a filmului  Afacerea Pigot/ Pour la peau d’un flic (1981), peliculă ce îl are ca protagonist.

Supranumit „rebelul filmului francez”, Alain Delon aniversează anul acesta 60 de ani de la debutul său în cinematografie. Cu o carieră impresionantă, senaristul, regizorul și actorul aflat acum la vârsta de 81 de ani a jucat în peste 100 de roluri Alain Delon vine la TIFF 2017

memorabile și a devenit astfel unul dintre cei mai iubiți actori ai lumii. În plin soare (1960), Eclipsa (1962), Ghepardul (1963), Laleaua neagră (1964), Samuraiul (1967), Borsalino (1970), Notre histoire (1984) sau Pe cuvânt de polițist (1985) sunt doar câteva dintre filmele care i-au adus faima.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.