Aeroportul Internațional Cluj împlinește 81 de ani de la înfiinţare

de clujazi

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca sărbătoreşte 81 de ani Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, regie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, sărbătoreşte astăzi 81 de ani de la înfiinţare. Întreaga istorie a aeroportului, dar si proiectele de viitor, sunt indisolubil legate de dezvoltarea judeţului Cluj şi a oraşului Cluj-Napoca.

Consiliul Judeţean Cluj a avut dezvoltarea şi modernizarea aeroportului printre priorităţile sale. Astfel, în cadrul unui amplu program de investiţii, au fost finalizate o serie de obiective care au dus la modernizarea şi dezvoltarea capacităţii infrastructurii aeroportuare. În prezent, se derulează mai multe proiecte de investiţii menite să asigure creşterea traficului de pasageri, cu impact asupra dezvoltării economiei şi turismului în regiune.

“Consiliul Judeţean Cluj are ca prioritate finalizarea lucrarilor de execuţie a primei etape a noii piste a aeroportului şi a suprafetelor de mişcare aferente, dar demararea investiţiei pentru a doua etapă cu toate facilităţile corespunzătoare. De o importanta aparte este si realizarea studiilor necesare dezvoltării unei infrastructuri de transport intermodal de pasageri şi marfă la Aeroportul Cluj-Napoca, proiect demarat de curând. Astăzi, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca are o infrastructură modernă fiind unul din cele mai importante aeroporturi regionale din această parte a Europei. Acum, la aniversarea celor 81 de ani de existenţă, vreau sa transmit tuturor celor care au grija ca pasagerii companiilor care opereaza aici sa aiba cele mai bune si sigure conditii un calduros si sincer ”La Multi Ani”, sa le urez sa aiba parte doar de impliniri, sanatate si bucurie alaturi de familie, de cei care conteaza pentru ei!”, a precizat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu.

Printre obiectivele actului executiv al Consiliului Judeţean Cluj se numară continuarea ritmul alert de dezvoltare şi consolidare a poziţiei actuale, Aerportul Internaţioanl Cluj-Napoca fiind unul dintre cele mai importante aeroporturi din Estul Europei, care oferă legături aeriene în întreaga lume.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.