Adrian Papahagi, fondatorul Mişcării Populare, și-a anunțat retragerea din politică

de clujazi

Universitarul Adrian Papahagi, vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară, al cărui fondator este, a anunţat pe contul personal de Facebook că a decis să se retragă din viaţa politică.

“Din rațiuni personale, care nu mă implică decât pe mine, am decis să mă retrag din viața politică. Voi continua să lupt, ca intelectual, pentru valorile în care cred și pentru asanarea spațiului public românesc. Voi acorda mereu sprijin și încredere Partidului Mișcarea Populară, al cărui fondator sunt, și Președintelui Traian Băsescu. Voi fi alături de ei ca orator și susținător, atunci când mi-o vor cere, așa cum s-a întâmplat din vara lui 2012 încoace. În perioada următoare îmi voi dedica toată pasiunea și energia familiei și universității, și voi refuza orice apariție publică” a declarat Papahagi.

Gestul acestuia vine la câteva zile după ce deputatul PNL Marin Anton a fost acceptat în PMP deşi Papahagi s-a opus.

“Nu știu nimic despre venirea niciunui Marin Anton la PMP, deși sunt vicepreședinte fondator. Dacă a fost primit fără știrea mea, e grav. În principiu, dacă vine el, demisionez eu din partid. Ca să fie clar și să nu mi se mai ceară declarații”, a scris Papahagi vineri pe contul său de Facebook.

“Am transmis sâmbătă colegilor din comisia de integritate şi arbitraj argumentele mele împotriva primirii dlui Marin Anton în PMP. După verificări şi o lungă şedinţă, la care am participat duminică seara, comisia a stabilit că nu există niciun motiv statutar de respingere a adeziunii dlui Anton la PMP, organizaţia Giurgiu. Îmi menţin părerea că nu ne aduce niciun beneficiu primirea unui politician care a trecut de la PDL la PNL cu 3 zile înainte de căderea guvernului Ungureanu şi a avut recent o iniţiativă parlamentară de închidere a supermagazinelor în week-end”, adăuga Adrian Papahagi.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.