Adrian Oros: legea de revizuire a Constituţiei reprezintă o reuşită

de clujazi

Curtea Constituţională s-a pronunţat în acest week-end, în primă instanţă pe textul Legii de revizuire a Constituţiei. Conform minutei CCR date publicităţii, judecătorii au constatat că 25 de amendamente au intrat sub incidenţa art. 152 al Constituţiei, cel care reglementează limitele revizuirii, şi a mai recomandat ca 15 amendamente să fie eliminate; au mai existat şi observaţii privind reaşezări şi reformulări a unor amendamente sau articole existente (pentru o mai bună corelare a articolelor) aceste observaţii neavînd legătură cu fondul amendamentelor, fiind vorba de probleme de tehnică legislativă sau tehnică de redactare.oros

“Din păcate, foarte puţină lume a înţeles corect minuta Curţii Constituţionale, iar persoane interesate – adversarii politici – au reacţionat, catalogând Legea revizuirii ca fiind un eşec. Mă văd nevoit să resping categoric aceste afirmaţii (sau mai degrabă atacuri politice) şi să precizez că nu este vorba nici pe departe de un eşec. Este inevitabil când este vorba de o lege de revizuire a Constituţiei şi mai ales când sunt mai mulţi autori efectivi, să existe şi amendamente care să intre în coliziune cu art.152.

Trebuie făcută o precizare. În primul rând, cele 15 amendamente pentru care judecătorii CCR au recomandat eliminarea, nu intră sub incidenţa art.152, deci nu se poate vorbi de amendamente neconstituţionale. Pur şi simplu judecătorii CCR au considerat că respectivele prevederi, 15 la număr, nu sunt de rang constituţional, ci pot fi reglementate prin legi comune. Este şi exemplul amendamentului care se referă la numărul de deputaţi, şi care a fost stabilit de autori la maxim 300 plus reprezentanţii minorităţilor naţionale. Este adevărat, numărul de parlamentari se stabileşte prin legea electorală. Dar scopul introducerii în Constituţie a numărului de deputaţi – paternitatea amendamentului aparţine PNL – a fost tocmai evitarea unor eventuale abuzuri sau pur şi simplu erori, atunci când se va elabora o nouă lege a Constituţiei. Aceste recomandări ale judecătorilor CCR evident nu sunt obligatorii. Şi dacă vor fi menţinute în textul legii de revizuire, nu se poate spune că este vorba de o abatere de la procesul de legiferare. Mai mult ca sigur, când se va da forma finală a Legii de revizuire, comisia parlamentară specială va decide ce se păstrează şi ce se elimină din cele 15 amendamente. Consider că am lămurit problema a 15 amendamente, deci pentru acestea nu există nici un temei de critică a autorilor”, a declarat deputatul Adrian Oros.

Potrivit parlamentarului clujean, rămân în dezbatere şi trebuie refăcute cele 25 de articole care sunt considerate ca intrând sub incidenţa art.152. Dar şi aici trebuie făcută o precizare. Pe textul Constituţiei actuale s-au operat în jur de 150-160 de amendamente. Faptul că 25 de amendamente din 150 trebuie refăcute, iarăşi nu se poate spune că reprezintă un eşec, adaugă Oros.

“Iar dacă ar fi să mă ghidez pe unele afirmaţii din presă ale unor jurişti cu mare experienţă, care au susţinut că în jur de 13 sau 15 amendamente din cele 25, nu au nicio legătură cu limitele revizuirii Constituţiei atunci situaţia este şi mai clară. Evident, poziţia CCR este suverană, vor fi refăcute cele 25 de amendamente, dar nu trebuie ignorate total opiniile respectivilor jurişti contactaţi de mass-media.

Legat de legea privind revizuirea Constituţiei mai trebuie să spun ceva. Regret că o informaţie dată publicităţii în luna iunie 2013, atunci când comisia parlamentară numită presurtat „Comisia Antonescu” şi-a încheiat în primă instanţă lucrările, a trecut neobservată. Este vorba de faptul că multe dintre amendamentele admise de comisie au reprezentat propuneri ale societăţii civile, ceea ce denotă şi mai clar caracterul democratic al viitoarei Constituţii revizuite. Este păcat că această informaţie a trecut neobservată, dar nu este târziu, şi atunci când Parlamentul va da votul final pe legea de revizuire, informaţia privind contribuţia societăţii civile poate fi repusă pe tapet”, încheie deputatul.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.