În cadrul ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Judetean Clujean, a fost aprobat proiectul privind atribuirea a șase licenţe de traseu pentru servicii de transport public judeţean de persoane prin curse regulate.
Membrii Consiliului s-au întâlnit pentru a discuta planul ordinii de zi care cuprindea 16 proiecte înaintate către aprobare. Unul dintre punctele importante în cadrul sedinței a fost aprobarea eliberării a 6 licențe de traseu operatorilor de transport public județean care efectuează curse tur-retur într-un program bine stabilit.
Licențele de traseu vor fi eliberate pentru o perioadă egală cu perioada de valabilitate a contractului încheiat cu beneficiarul sau cu cel care a angajar transportul, dar nu mai mult de trei ani și în număr egal cu cel al autovehiculelor necesare efectuării traseului.
Printre beneficiarii aprobării licențelor au fost: COMEMCO IMPEX S.R.L., OTTO PERS TRANS S.R.L., PRODAN TOUR S.R.L., SAFE TOUR S.R.L.
Licențele vor fi eliberate după achitarea taxei stabilite la caseria instituției.
Mărcuș Ancuța
student Jurnalism
Skip to content













































Leave a Reply