Intenţia Primăriei Cluj-Napoca de a extinde activitatea RATUC-ului în restul zonei metropolitane, dar şi proiectele de Capitală Europeană a Tinerelui, respectiv Capitală Culturală Europeană, fac ca în 2014 să fie cuprinsă în bugetul local suma de 50,72 milioane de lei pentru extinderea flotei regiei de transport.
Banii au fost alocaţi în şedinţa de Consiliu Local de astăzi, după două ore de dezbateri.
În 2014 vor fi achiziţionate 40 de autobuze noi din bugetul local, printr-un credit la CEC, la care se vor adăuga alte 10 cumpărate de RATUC. Preţul unui autobuz este de 1.682.000 lei.
Primarul Emil Boc a declarat că îşi doreşte ca până în anul 2015 să fie înlocuite toate autobuzele din flota veche a RATUC-ului.
Consilierii USL au susţinut că în primul rând trebuie să fie reparată trama stradală care însoţeşte liniile de tramvai proaspăt reabilitate şi trebuie să fie înlocuite vechile garnituri.