Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei organizează luni, 24 februarie, între orele 19,00 – 23,00, un program special dedicat sărbătorii Dragobetelui.
Pentru o reeditare a succesului de acum doi ani când vizitatorii Colecţiei de Istorie a Farmaciei au venit în număr de peste 500 pentru a intra în posesia reţetei “elixirului iubirii”, anul acesta, tot de Dragobete, sunt puse la dispoziţia publicului reţeta “parfumului iubirii” aşa cum era preparat de farmaciştii clujeni acum câteva sute de ani. Publicul interesat este aşteptat la Muzeul Farmaciei (Piaţa Unirii nr. 28), pentru a descoperi sub îndrumarea muzeografilor care le vor fi ghizi, formula parfumului “Eau D’Amour”, păstrată cu sfinţenie de secole, în reţetarul spiţeriei. Îndrăgostiţii care vor vizita cu această ocazie Colecţia de Istorie a Farmaciei vor primi o copie a documentului ce conţine secretul preparării formulei magice a parfumului iubirii şi vor avea parte şi de alte surprize pregătite de organizatori.
Participarea la eveniment se face prin achiziţionarea unui bilet de intrare în muzeu, la preţ redus (3 lei).