Noul an academic a fost deschis astăzi în mod oficial la Universitatea Babeş-Bolyai

de admin

Sediul Rectoratului Unversităţii Babeş-Bolyai a găzduit una dintre cele mai importante activităţi ale anului clujean, deschiderea noului an academic.

Cu acest prilej, rectorul Ioan Aurel Pop a anunţat că UBB a înmatriculat 14.000 de studenţi în anul I, dintre care 380 la nivel doctoral.

Academicianul a încurajat bobocii să nu se ferească din a degusta omenescul acestui oraş universitar, pe lângă parcurgerea cu seriozitate maximă a cursurilor. Totodată, Ioan Aurel Pop a făcut un apel la adresa acestora, astfel încât să-i determine să rămână în ţară pentru a aplica ceea ce au studiat, existând şi posibilitatea de afirmare peste hotare prin intermediul schimburilor inter-universitare.

Profesorilor le-a fost dedicat un citat din Cicero: “Ce serviciu mai nobil sau mai folositor putem face pentru stat decât dacă învăţăm şi instruim tânăra generaţie?”, alături de menţiunea că în ciuda situaţiilor care îngreunează misiunea, nu există altă alternativă decât să perseverăm pentru binele public.

Brandul Clujului, universitatea, începe astfel cel de-al 433-lea an academic.

Pr. prof. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UBB, a evocat şi rolul universităţii de formare a caracterelor tinerilor care vin să studieze la Cluj: “Prin colaborare să luminăm nu doar mintea, ci şi inima, pentru că litera din care se articulează cuvântul adevărului, după ce a fost fărâmiţată şi înţeleasă în cele mai ascunse colţişoare, trebuie să se aşeze ca o lumină în făptura noastră. Să asumăm deplin responsabilitatea pentru fiecare dintre cei care s-au dăruit pentru a fi instruiţi”.

Universitatea Babeş-Bolyai este cea mai veche şi mai complexă universitate din aţră, cu 22 de facultăţi, 3 linii de studiu lingvistice. În 2013, UBB a înmatriculat cel mai mare număr de studenţi din România.

În ceea ce priveşte realizările universităţii din anul trecut, astăzi au fost enumerate extinderea colaborării cu mediul de afaceri, cu entităţile culturale şi cu administraţia locală, înlesnirea accesului ONG-urilor la fonduri universitare pentru implementarea de proiecte, recompensarea tinerilor merituoşi, amenajarea centrului pentru alumni, a centrului dedicat persoanelor cu dizabilităţi şi a unui colegiu de excelenţă pentru studii avansate, participarea la activitatea structurilor de tip cluster, alcătuirea fondului pentru stimularea tinerilor cercetători.

Pentru acest an, conducerea universităţii va demara acţiuni de renovare a clădirii centrale şi a parcului sportiv “Iuliu Haţieganu”.

La evenimentul desfăşurat astăzi au mai luat parte: PS Vasile Someşanul, prefectul Gheorghe Vuşcan, primarul Emil Boc, prorectorii Dan Lazăr, Mihaela Luţaş, Ioan Bolovan şi Anna Soos, decanul FSPAC, Călin Hinţea, prof. univ. dr Ilie Rad, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

deschidere an 2

deschidere an 1

deschidere an 3

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.