10 angajaţi ai unei firme de pază, reţinuţi după ce au agresat trei tineri într-un club

de clujazi

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au dispus începerea urmăririi penale faţă de 11 persoane cu vârste cuprinse între 24 şi 42 ani, din municipiul Cluj-Napoca şi comunele Apahida, Floreşti şi Frata, toţi angajaţii unei societăţi specializate de pază şi protecţie din municipiul Cluj-Napoca, aceștia fiind suspectați de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. 1 din Codul penal.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în dimineaţa zilei de 21 iulie a.c., în jurul orei 08.25, suspecţii echipaţi cu ţinuta specifică de intervenţie au agresat trei persoane de sex masculin în incinta unui club din centrul municipiului Cluj-Napoca, provocând indignarea persoanelor prezente în zonă.

În urma probatoriului administrat în cauză, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, 10 persoane au fost reţinute pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, suspecţii urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.