Trei noi echipamente medicale achiziționate de Consiliul Județean Cluj pentru Institutul de Urologie

Consiliul Județean Cluj a achiziționat trei noi aparaturi medicale ultraperformante pentru Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca. Este vorba despre un echipament complet de litotriție, o stație de epurare pentru hemodializă și o pompă de spălare-irigare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Achiziționarea acestor aparate de ultimă generație vine în sprijinul celor care se confruntă cu probleme urologice, permițându-le reputaților medici ai Institutului să salveze viața sau sănătatea a mii și mii de pacienți. Vom continua și în acest an programul de dotare a spitalelor clujene cu aparatură ultraperformantă”.

Valoarea acestor echipamente medicale achiziționate din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj și date în folosință în cadrul Institutului este de aproximativ 250.000 de lei.

Noul echipament complet de litotriție asigură creșterea capacității de tratare a litiazei renoureterale prin rezolvarea minim invazivă a acestei probleme medicale. De asemenea, stația de epurare pentru hemodializă este necesară pentru realizarea în condiții optime a dializei la pacienții cu infecții virale iar pompa de spălare-irigare este un echipament medical folosit intraoperator pentru a asigura controlul în plaga operatorie.

Lasă un răspuns