ClujAzi

Fii informat!

Economistul Ziad Bahaa Eldin va fi „foarte probabil” numit premier în Egipt

Ziad Bahaa Eldin, un tehnocrat de centru-stânga care a condus mai multe instituţii economice egiptene, va fi „foarte probabil” numit premier în Egipt, în timp ce Mohamed ElBaradei va fi vicepreşedinte, a declarat duminică seara purtătorul de cuvânt al preşedinţiei interimare.

„Ziad Bahaa Eldin va fi probabil numit premier şi Mohamed ElBaradei vicepreşedinte”, a declarat Ahmad al-Muslimani, purtător de cuvânt al preşedinţiei, pentru postul privat de televiziune ONTV, la patru zile de la ofensiva militară care l-a îndepărtat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, contestat în cadrul unor manifestaţii de o amploare fără precedent.

Preşedintele interimar Adly Mansour „înclină în favoarea nominalizărilor lui Bahaa Eldin şi ElBaradei”, a adăugat el pentru AFP, afirmând că o decizie finală este aşteptată luni.

Potrivit Mediafax, în noaptea de duminică spre luni, şeful partidului salafist al-Nour a respins această nominalizare din cauza „afilierii” lui Bahaa Eldin la Frontul Salvării Naţionale (FSN, principala coaliţie a opoziţiei faţă de Morsi).