Județul Cluj a primit, joi, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, suma de 24.249.028 lei, direcționată către primăriile din județ pentru finalizarea unor obiective, cele mai multe dintre acestea la nivel de infrastructură.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă.