Trafic BLOCAT! Accident la Dumbrava. Persoană inconștientă și încarcerată

de clujazi

UPDATE

Femeia a decedat!

Pompierii din cadrul Gărzii Gilău și a Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Dumbrava.


La fața locului s-au dislocat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două SAJ, unde au găsit un autocamion și două autoturisme avariate.


Pompierii acționează în prezent pentru descarcerarea unei persoane aflate în stare de inconștiență.

UPDATE

Revenire accident Dumbrava: doar un autocamion și un autoturism au fost avariate.O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost extrasă din autoturismul avariat și este în stop cardio respirator. Echipajul SAJ, sprijiniți de pompieri, îi aplică manevre de resuscitare.Intervenția este în desfășurare, revenim cu detalii pe parcursul acesteia.

IPJ CLUJ

La data de 29 august a.c., în jurul orei 17.50 a fost înregistrat un accident de circulație, produs între un autoturism și un ansamblu de vehicule, pe DN1 E60, în apropierea localității Dumbrava.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 54 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un autoturism pe direcția Oradea spre Cluj-Napoca, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule, condus de un bărbat, de 52 de ani, din județul Bihor.

Din nefericire, în ciuda manevrelor de resucitare, echipajul medical prezent la fața locului a pronunțat decesul unei femei, de 52 de ani, pasageră în autoturism.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din cauza leziunilor, conducătorul autoturismului nu a putut fi testat la fața locului.

UPDATE ISU CLUJ

Sinoptic intervenție accident Dumbrava:

Intervenție la un accident rutier petrecut pe DN1 E60 în apropiere de localitatea Dumbrava

Pompierii din cadrul Gărzii Gilău și a Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut pe DN 1 E60 în apropiere de localitatea Dumbrava, pe sensul de urcare dinspre Căpușu Mare înspre Dumbrava.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două SAJ, unde au găsit un autocamion și un autoturism avariate, iar în cel din urmă era încarcerată o femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani, în stare de inconștiență.


S-a acționat imediat cu echipamentele speciale pentru asigurarea accesului salvatorilor și pentru a extrage femeia din autoturism. S-a constatat că aceasta era în stop cardio respirator și s-au început imediat manevrele de resuscitare de către echipajul SMURD, iar ulterior au fost continuate de către echipajul SAJ. Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au putut readuce funcțiile vitale ale femeii.
La locul accidentului a fost acordat primul ajutor calificat și unui bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost ulterior transportat de către un echipaj SAJ la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primei evaluări acesta era în stare de conștiență și era cooperant.


Pompierii acționează în continuare în zonă pentru prevenirea incendiilor, având în vedere că s-au înregistrat scurgeri de combustibil pe carosabil.

foto arhiva

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.