Ninge la Băișoara. Pârtia este deschisă

de clujazi

Ninge la Băișoara. Pârtia este deschisă. Județul Cluj este sub cod galben de ninsoare. În zona de munte a județului a început să ningă. Iubitorii de zăpadă și de schi se pot bucura în sfârșit de zăpadă.

La Buscat, te așteaptă 5 pârtii de ski, una fiind pentru începători dotată cu baby lift, pârtia albastră (1300m), pârtia verde (1700m), pârtia roșie (800m), pârtia neagră (900m) și o pârtie pentru sanius.

Pârtiile sunt suspendate la intersecția cu șoseaua, fiind unite în vârful muntelui Bușcat și la poalele muntelui, lângă telescaun. Vârful Bușcat are o înălțime de 1676 m, și este situat la 60 de km de Cluj Napoca. La aproximativ 100 km de Alba Iulia, Târgu Mureș și Zalău și la 3 km de stațiunea Baisoara. Pârtiile sunt deservite de o modernă instalație de transport pe cablu de tip telescaun, cu o capacitate de 1500 de persoane/oră.

Telescaunul se poate lua chiar de la baza pârtiilor, așadar economisiți timp și energie pe care le veți dedica sportului. Durata de urcare este de 5 minute, timp în care puteți admira frumusețea zonei Bușcat.

Pârtia de începători este dotată cu baby-lift, astfel încât orele de inițiere în schi să fie o adevărată plăcere. Și când veți vrea să faceți o pauză, să beți un pahar de vin fiert, să mâncați ceva sau să stați cu prietenii la o vorbă, vă invităm la Apre-ski sau la Cabana Lupilor, situată la baza pârtiilor.

Vezi si: NINSORI în județul Cluj. E cod galben de avertizare

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.