O femeie si-a aruncat copiii pe gramul unui hotel din Botoșani. Unul dintre ei a murit.
„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar doi minori, de 2 şi 3 ani, au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceştia a decedat. Totodată, mama celor doi ameninţa că se aruncă de la acelaşi nivel, refuzând să coboare.
A fost solicitată intervenţia negociatorului poliţiei şi a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar după aproximativ două ore de discuţii, s-a reuşit, prin distragerea atenţiei, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului în locul în care se afla aceasta”, a transmis IPJ Botoșani, conform sursei citate.
- Se reia furnizarea apei potabile în trei sate din comuna Iara
- Vocile aviației internaționale, reunite la Cluj – Regional Air Transport Conference 2026
- Podul 3, “mijlocul Cheilor Turzii” a fost refăcut
- 𝐀𝐞𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣 𝐟𝐚𝐜𝐞 î𝐧𝐜ă 𝐮𝐧 𝐩𝐚𝐬 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐳𝐢ț𝐢𝐚 𝐥𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞.
- Șofer de camion MORT la volan în Florești! Traficul este afectat! FOTO


















Leave a Reply