FOTO.VIDEO Swiss International Air Lines a efectuat primul zbor Cluj-Napoca – Zurich

de clujazi

Prima cursă aeriană care a stabilit o legătură directă între Cluj-Napoca și Zurich a avut loc joi, când un avion operat de Swiss Air a aterizat la Aeroportul Internațional “Avram Iancu” din Cluj. Această nouă rută, gestionată de Swiss International Air Lines, marchează o premieră absolută pentru Aeroportul Internațional Cluj.

Zborurile sunt operate cu 3 frecvenţe/săptămână, în zilele de luni, joi şi duminică, conform programului din tabelul următor, iar biletele pot fi rezervate pe site-ul companiei aeriene www.swiss.com, precum şi prin tour-operatorii şi agenţiile de turism.

Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, E.S. Mario Baggi, a fost prezent la acest eveniment inaugural, exprimându-și plăcerea de a participa și de a vedea drapelul țării sale aterizând pe sol românesc.

Baggi a subliniat că în România există o prezență semnificativă a companiilor elvețiene, clasând Elveția în top 10 investitori străini în țară. De asemenea, diplomatul elvețian a exprimat încrederea că reputația solidă a companiei Swiss Air și legăturile stabilite cu Zurich vor consolida relațiile dintre cele două țări și vor oferi noi oportunități pentru dezvoltarea orașului Cluj-Napoca. Zborurile către și dinspre Zurich vor fi operate cu o frecvență de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, joi și duminică.

Domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj a transmis următoarele: „Debutul zborurilor Swiss International Air Lines spre Zurich, principala bază de operaţiuni a companiei şi mai departe spre multe alte aeroporturi ale lumii, va asigura diversitate în opțiunile de călătorie ale pasagerilor din întreaga Transilvanie. Considerăm faptul că noua destinație se va bucura de aprecierea pasagerilor noştri de pe toate segmentele de trafic, respectiv business, etnic sau turistic. Creşterea numărului de destinaţii şi companii aeriene pe Aeroportul Internaţional Cluj reprezintă pe de altă parte o preocupare permanentă a managementului aeroportuar.”

Reprezentanta companiei Swiss International Air Lines, respectiv doamna Monica Dobruţchi, Director General Lufthansa Group România, Moldova şi Bulgaria, a declarat următoarele: “Suntem încântaţi şi mândri că, începand de astăzi,  adăugăm Cluj-Napoca – poarta către şi dinspre Transilvania – la rețeaua noastră de destinatii, prin introducerea acestui zbor către Zurich, cu o frecvenţă de 3 zboruri săptămânale. Pentru pasagerii din Cluj-Napoca, oferim o varietate de zboruri de legătură de la hub-ul nostru din Zurich. De asemenea, oferim legaturi convenabile către Geneva, Basel, marile capitale europene,  America de Nord și multe alte destinații din rețeaua noastră extinsă de rute.”

Domnul Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj a precizat: „Salutăm decizia companiei aeriene Swiss International Air Lines de a opera o nouă destinaţie de pe Aeroportul Internațional Cluj. Aceasta va deservi printre altele şi o importantă comunitate de români din Zurich care depășește 8.000 de persoane. Aeroportul Internațional Cluj rămâne un motor de dezvoltare al regiunii iar eforturile sale de creştere a conectivităţii regiunii, sunt astăzi concretizate prin această nouă rută spre Zurich, operată în premieră absolută de la Cluj-Napoca.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.