ClujAzi

Fii informat!

FOTO. O cabană a luat foc la Popești. Intervin pompierii

Intervenție pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o cabană din localitatea Popești

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o cabană, construită pe structură de lemn, din localitatea Popești, comuna Baciu.


La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii, unde au găsit o cabana, cu o suprafață de aproximativ 20mp, cuprinsă de flăcări. Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, precum și pentru decopertarea tavanului și pardoselii, astfel încât să poată fi lichidate și focarele ascunse.


Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar incendiul a pornit de la jarul aprins căzut din soba defectă.