Droguri, bani și aur confiscate de polițiștii clujeni. Doi dealeri ARESTAȚI!

de clujazi

La data de 17 iulie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au desfășurat activități specifice într-o cauză privind săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Cele 2 persoane bănuite, de 30 de ani, au fost prinse în flagrant delict, în timp ce ar fi transportat un colet ce conținea peste 4 kilograme de 3-CMC (drog de mare risc), în scopul comercializării.

De asemenea, asupra bănuiților au fost descoperite și ridicate sume de bani în lei și euro, mai multe telefoane mobile și o cantitate de bijuterii.

Astfel, la data de 18 iulie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 2 persoane bănuite.

Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a dispus măsura arestării preventive a unei persoane bănuite, pentru 30 de zile, iar față de cea de-a doua persoană a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștiilor din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Poliției Municipiului Dej – Biroul Rutier, Biroul de Ordine Publică și Secției 5 Poliție Rurală Dej.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.