Situație revoltătoare la început de an școlar la Florești. Zeci de copii vor fi duși cu autobuzele în altă localitate (Luna de Sus), iar alte sute vor învăța doar trei ore pe zi, în mijlocul amiezii. Primarul, care nu a construit nicio școală în aproape două mandate, blochează părinții pe facebook și le șterge comentariile prin care își exprimă nemulțumirea.
Lipsa de interes manifestată de Primăria Florești față de infrastructura școlară are efecte serioase și asupra procesului de învățare. Copiii sunt aduși la școală, la ore nepotrivite, în mijlocul amiezii. Ora de predare va fi de aproximativ 35 de minute, iar toate astea se întâmplă, pentru că elevii nu mai au loc în imobil.
Condițiile nepotrivite în care învață elevii comunei, sunt reflectate în rezultatele foarte slabe pe care școala le are la evaluările naționale.
De asemenea, profesorii sunt puși în situația de a-și face activitatea în câteva minute, timpul fiind insuficient pentru a gestiona corect predarea, învățarea și evaluarea la clase de peste 25 de elevi.
Potrivit informațiilor vehiculate, toate clasele de-a IV-a (plus o clasă de-a III-a) vor fi mutate la Luna de Sus, iar restul, care vor rămâne în Florești, vor funcționa cu program prescurtat, orarul exact al elevilor, urmând să fie transmis săptămâna viitoare.
În tot acest timp, potrivit unor informații pe care le-am primit, edilul Bogdan Pivariu, se filmează pe terenul unei „viitoare” școli, și șterge comentariile de pe facebook ale părinților nemulțumiți, ba îi și blochează, ca nu cumva să îi mai facă probleme de imagine.
Nevoia unei școli noi în localitate este una reală. Și elevii de la „Gheorghe Șicai”, vechea școală din comună, vor merge în două schimburi începând din acest an școlar.
- Se reia furnizarea apei potabile în trei sate din comuna Iara
- Vocile aviației internaționale, reunite la Cluj – Regional Air Transport Conference 2026
- Podul 3, “mijlocul Cheilor Turzii” a fost refăcut
- 𝐀𝐞𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣 𝐟𝐚𝐜𝐞 î𝐧𝐜ă 𝐮𝐧 𝐩𝐚𝐬 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐳𝐢ț𝐢𝐚 𝐥𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞.
- Șofer de camion MORT la volan în Florești! Traficul este afectat! FOTO



















Leave a Reply