La data de 2 octombrie a.c., doi bărbați, de 49 și 54 de ani, din județul Mureș au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la infracțiunea de furt calificat.
Cercetările au fost demarate la data de 12 septembrie 2023, în baza unei sesizări privind furtul unui laptop din interiorul unui autovehicul aflat în parcarea unui supermarket din municipiul Cluj-Napoca, evaluat la suma de 6.000 de lei.
Din cercetările derulate a rezultat că în aceeași zi, prin utilizarea de chei mincinoase și dezasigurarea sistemului centralizat de închidere, bănuiții ar fi pătruns într-un alt autoturism parcat în locația menționată, fără a sustrage bunuri din interior.
La data de 20 septembrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Cluj – Compartimentul Investigații Criminale au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în județul Mureș, municipiul Reghin, ocazie cu care au fost identificate și ridicate bunuri de interes pentru soluționarea cauzei.
La data de 2 octombrie a.c, în urma investigațiilor derulate și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Târgu-Mureș, cei doi bărbați, pe numele cărora existau mandate de aducere, au fost depistați și conduși la sediul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore a celor doi, iar ulterior, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a bărbaților pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.