Bărbat căzut din TREN la Gherla. Tânărul este în stare GRAVĂ

de clujazi

Un echipaj SMURD din cadrul punctului de lucru Gherla a intervenit, în urmă cu puțin timp, pentru a acorda primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, cel mai probabil căzut din tren, în apropiere de Gara Gherla.


Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență și prezenta multiple traumatisme grave.


Echipajul SMURD a evaluat victima, a menținut-o pe poziție de siguranță și a îngrijit rănile, până la sosirea echipajului SAJ, alături de care i-au acordat asistență medicală de urgență, fiind transportat apoi, de către cel din urmă, la unitatea de primiri urgențe din Cluj-Napoca pentru îngrijiri de specialitate.

IPJ Cluj

La data de 12 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, au fost sesizați despre faptul că un bărbat ar fi suferit o accidentare după ce, probabil, ar fi căzut din tren, în apropierea municipiului Gherla.

În urma primelor verificări efectuate, polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din județul Bacău, care ar fi călătorit pe relația Galați – Cluj-Napoca. În continuare polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și a aspectelor de interes în cauză.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.