Arde o anexă la Huedin. Incendiul a pornit de la niște scântei

de clujazi

Intervenție pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească din Huedin

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această după-amiază pentru a stinge flăcările care au cuprins un fost adăpost de animale, în care erau depozitate diverse materiale și baloți de paie.


Din fericire, intervenția promptă a pompierilor a reușit să împiedice propagarea incendiului la o casă situată în imediata vecinătate a adăpostului. De asemenea, nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment.


La fața locului au acționat două autospeciale de stins incendii și 10 subofițeri din cadrul Detașamentului Huedin, mai bine de două ore, fiind limitată extinderea incendiului, iar apoi au fost lichidate toate focarele acestuia.
Cauza probabilă au fost scânteile generate de lucrările de tăiere cu un utilaj electric.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.