Arad. O tânără ”înfierbântată” după pompieri, a incendiat cinci case, ca să îi vadă în acțiune

de clujazi

În Arad, o tânără în vârstă de 37 de ani, pasionată de intervențiile pompierilor, a fost arestată sub acuzația de incendiere intenționată a cinci locuințe. Motivul acestei acțiuni șocante era simplu și, totodată, halucinant: tânăra dorea să asiste la acțiunile pompierilor în plină desfășurare.

“În perioada 22 iulie – 6 noiembrie a.c., pe str. Crişului, din oraşul Sebiş, au izbucnit 5 incendii, la mai multe imobile. În urma acestor incidente, nu au fost rănite persoane, dar au fost cauzate pagube materiale în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei. În toate cauzele au fost întocmite dosare penale pentru distrugere şi distrugere din culpă, conturându-se suspiciunea rezonabilă că incendiile ar fi fost provocate de o persoană. În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii oraşului Sebiş, s-a stabilit că o femeie de 37 de ani, din localitate, care domiciliază în proximitatea imobilelor distruse, ar fi provocat incendiile. În baza probatoriului administrat, la data de 17 Noiembrie a.c., femeia a fost reţinută pentru 24 de ore”, a transmis, duminică, IPJ Arad.

Femeia se află acum în arest preventiv pentru 30 de zile.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.