Aeroportul Internațional Cluj are o nouă cale de rulare. Proiectul a costat aproape 85 de milioane de lei. FOTO

de clujazi

Aeroportul “Avram Iancu” Cluj a finalizat lucrările la noua cale de rulare paralelă cu pista, consolidând astfel infrastructura necesară pentru manipularea unui volum crescut de aeronave în condiții de siguranță și securitate sporite. Această nouă cale de rulare are rolul de a îmbunătăți fluiditatea mișcărilor aeronavelor la sol, contribuind la optimizarea duratelor necesare pentru efectuarea operațiunilor specifice aviației civile desfășurate pe Aeroportul Cluj.

David Ciceo, directorul aeroportului a declarat azi că: ”În prezent, avem între 80 și 100 de mișcări aeronave pe zi, ceea ce înseamnă 40-50 de aterizări și 40-50 de decolări”. De asemenea a precizat că aeroportul clujean este cel mai bun aeroport din Europa sub 5 milioane de pasageri, iar în prezent derulează derulează 14 proiecte în valoare de 641 milioane lei cu finanțare europeană.

Obiectivul proiectului a fost construirea unei noi căi de rulare pe Aeroportul Internațional Cluj, având în vedere trendul ascendent al traficului de pasageri, dezvoltarea rețelei de rute și, implicit, creșterea numărului de mișcări  aeronave.

Ca urmare a implementării proiectului, noua cale de rulare va asigura infrastructura necesară operării unui număr mai mare de aeronave, în condiții de siguranță și securitate crescute, atât pentru pasageri, cât și pentru aeronavele care operează pe Aeroportul Cluj. Totodată, noua cale de rulare paralelă cu pista  va determina fluidizarea operațiunilor specifice desfășurate la sol.

Execuția proiectului s-a realizat în 2 etape, iar  perioada de implementare a întregului proiect, conform contractului de finanțare semnat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, este cuprinsă în intervalul 01.11.2017 și 31.12.2023, însă obiectivele proiectului au fost realizate înainte de termenul final.

Valoarea totală a proiectului, conform contractului de finanțare este de 84.271.924,95 lei, iar valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 27.397.795,78 de lei.

Proiectul Cale de rulare paralelă cu pista –  cod SMIS 2014+ 125198,  este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.