Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism situat pe strada Mehedinți. Forțele noastre au găsit la fața locului un bărbat care prezintă arsuri, acesta fiind preluat imediat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.
De asemenea, autoturismul este situat lângă un bloc de locuințe, iar că măsură preventivă au fost evacuate patru persoane din interiorul acestuia. Toate persoanele urmează să fie evaluate medical.
La misiune iau parte trei autospeciale, precum și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, respectiv o ambulanță SAJ.
Bărbatul de aproximativ 40 de ani a fost intubat și va fi transportat la spital. De asemenea, va fi transportată la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale una dintre persoanele evacuate, mai exact o femeie de aproximativ 25 de ani.
UPDATE IPJ CLUJ
Astăzi, 29 decembrie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un autoturism parcat în proximitatea unui imobil a luat foc.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, de 39 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii cu soția sa, în vârstă de 34 de ani, a ieșit din locuință, s-a urcat într-un autoturism, iar ulterior, folosind un lichid inflamabil, ar fi incendiat componente ale vehiculului, ceea ce ar fi condus la propagarea rapidă a focului și deteriorarea autoturismului.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, bărbatul fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
De asemenea, soția acestuia a necesitat îngrijiri medicale după ce ar fi încercat să stingă incendiul.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
- Copil lovit de două mașini la Cluj-Napoca. Este în stare GRAVĂ!
- FOTO.VIDEO Criminalul lui Chindriș locuiește în FLOREȘTI! I-a dat cu toporul în cap!
- FOTO. Accident la Jucu. Tânăr de 30 de ani în spital
- Cine e bărbatul care s-a aruncat în Gilău? Avea 46 de ani!
- Trafic „alternativ” spre Oradea. O cisternă a luat FOC la Șaula. FOTO
Skip to content
















































Leave a Reply