Incendiu în Gârbăul Dejului. Au ars 40mc de lemn

de clujazi

Intervenție pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească în localitatea Gârbăul Dejului

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit pe parcursul nopții trecute pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă gospodărească situată în apropierea localității Gârbăul Dejului, comuna Cășeiu.


Înspre locul in incendiului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii, care s-au apropiat până la aproximativ 1km de locul unde era amplasată anexa, din cauza drumului inaccesibil.


Pompierii au continuat deplasarea pe jos, transportând cu ei o motopompă, care au folosit-o pentru a extrage apa din două fântâni din apropierea anexei, furtune și alte accesorii de stins incendii.


În momentul sosirii la fața locului au constatat că anexa, respectiv un fost grajd construit pe structură de lemn masiv cu o suprafață de aproximativ 80mp și în care erau depozitați aproximativ 40mc de lemn de foc, ardea generalizat.


Pompierii au acționat pentru a limita propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite, fiind necesară supravegherea locului pe tot parcursul nopții, având în vedere cantitatea mare de material lemnos afectată de incendiu.


Din primele cercetări se pare că focul a pornit de la fulgerele care s-au descărcat pe parcursul precipitațiilor înregistrate seara trecută.


Pompierii rămân în continuare pentru supravegherea locului incendiului, având în vedere că a rezultat o cantitate mare de jar și care are active mai multe focare mocnite.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.