În perioada 28 iulie – 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au acționat, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță comunității și prevenirea evenimentelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au acționat cu preponderență pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Astfel, în perioada de referință au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost verificate în trafic peste 80 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 44.000 de lei. De asemenea, au reținut 7 permise de conducere, 6 dintre acestea pentru efectuarea unor manevre de depășire neregulamentare, dar și 4 certificate de înmatriculare.
- Moment istoric pentru sistemul sanitar clujean și din întreaga Transilvanie
- Școala Gimnazială din Izvorul Crișului, complet modernizată cu sprijinul Consiliului Județean
- Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj prezintă în premieră noile sisteme ABC și ILS CAT III – două investiții majore în modernizarea infrastructurii aeroportuare
- Aeroportul Internațional Cluj anunță lansarea în premieră a zborurilor directe către BELGRAD operate de compania aeriană AIR SERBIA începând din luna mai 2027
- Accident zona VIVO. O mașină s-a răsturnat! FOTO



























Leave a Reply