Cioban ajutat de Clujenii care merg la săniuș la CIURILA. Era ”înghețat de frig”

Sute sau chiar mii de clujeni au fost la săniuși în aceste zile, pe dealurile comunei Ciurila. Frigul și zăpada au transformat dealurile localității Sălicea în adevărate pârtii. În zonă sunt și turme de oi. Ciobanul de la una din turme a cerut ajutorul unei mamici, să ii cumpere niște haine groase de iarnă, el neavând posibilitate de deplasare. E dispus să le plătească! Iată mesajul clujencei:

Am fost azi (duminică, 29.01.2023) la pârtia improvizată de săniuș de la intrare în Ciurila (în zona unde este și pădure vizavi și lacul de cealaltă parte). 

Acolo am întâlnit un cioban cu turma sa de oi. Mi-a spus că ar avea mare nevoie de o pereche de pantaloni impermeabili și groși și o geacă groasă. E dispus să le plătească, doar că nu are cum să ajungă în oraș. Este din Maramureș și nu cunoaște pe nimeni în CJ și este singurul responsabil în zonă, până în aprilie. 

E cineva care poate ajunge azi-mâine la el și să îi și cumpere ce are nevoie? Domnul va și plăti hainele (era dispus să îmi dea banii acolo pe loc, părea destul de disperat). Noi nu putem ajunge decât în weekendul următor, dar mă gândesc că până atunci îi va fi foarte frig. 

Vă dau măsurile și numărul de telefon al ciobanului în privat. Mulțumesc!”, a relatat Lavinia, pe grupul Clujul Civic.

Clujenii s-au mobilizat exemplar, iar în această după masă, vor merge cu hainele cerute. Jos Pălăria!

  • Motociclist MORT pe centura Vâlcele-Apahida! Avea 40 de ani! FOTO
    Intervenție la un grav accident rutier petrecut pe centura Vâlcele-Apahida Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, în urmă cu puține momente, la un grav accident rutier petrecut pe centura Vâlcele-Apahida, în apropierea localității Pata. În accident a fost implicată o motocicletă. Odată ajunși la fața locului, pompierii l-au găsit pe motociclist în stare de inconștiență, prezentând multiple traumatisme. Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse, a fost declarat decesul bărbatului de aproximativ 40 de ani. Au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
  • FOTO.VIDEO Șoferul mașinii în care au MURIT 5 BĂRBAȚI este un tânăr din FLOREȘTI. Printre morți și doi minori!
    În data de 30 martie a.c., în jurul orei 08:00, a fost înregistrat un accident rutier pe DN1F-E81, la ieșirea din localitatea Sânpaul, spre Mihăiești. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, un bărbat de 38 de ani, din comuna Florești, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția Cluj-Napoca spre Zalău, într-un viraj la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Acesta ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde ar fi acroșat partea laterală-spate a unui autocamion. Ulterior, autoturismul ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, la volanul … Citește mai mult
  • FOTO.VIDEO Tragedie! 5 MORȚI într-un accident la Cluj
    Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 Cluj-Napoca și Huedin intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Sânpaul. Din primele date, în accident au fost implicate un autocamion și un autoturism. Sunt anunțate patru victime încarcerate, în stare gravă. Intervin patru autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și două echupaje SAJ. Va ateriza la fața locului și elicopterul SMURD de la Punctul Aeromedical Jibou. IPJ Cluj Astăzi, 30 martie, în jurul orei 08:00, a fost înregistrat un accident rutier pe DN1F, în zona localității Sânpaul, în care au fost implicate două autocamioane și un … Citește mai mult
  • FOTO.VIDEO – Zi neagră pe șoselele din Florești! Două accidente în zona școlii Dumitru Tăuțan
    O succesiune de accidente rutiere a avut loc astăzi în apropierea Liceul Dumitru Tăuțan din Florești, într-o zonă intens circulată și frecventată zilnic de elevi. Primul incident s-a produs dimineață, în jurul orei 08:00, când două mașini au fost implicate într-o tamponare ușoară. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 14:30, la doar câțiva metri distanță, a avut loc un nou accident rutier, de această dată între un autoturism și o motocicletă. În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Zona nu este la primul incident de … Citește mai mult
  • Doi MORȚI! Printre ei și o fetiță de 3 ani. Cum s-a întâmplat accidentul de la Negreni?
    În data de 12 martie a.c., în jurul orei 19.00, a fost înregistrat un accident rutier pe DN1 E60, în localitatea Negreni cu implicarea a două autovehicule și a unui ansamblu de vehicule. Din primele cercetări a rezultat că un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Negreni, care circula din direcția municipiului Oradea spre municipiul Cluj-Napoca, ar fi intrat în coliziune față-spate cu autovehiculul care îl preceda, condus de un bărbat de 34 ani, din aceeași comună. În urma coliziunii, autovehiculul condus de bărbatul de 34 ani, a fost proiectat pe sensul opus de mers, … Citește mai mult

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *