”Ce vedem acum în partea de est a României, viscol puternic, ninsori abundente de pe azi pe mâine, școli închise temporar, acestea sunt efectele dure ale schimbărilor climatice. Până acum, în decembrie și ianuarie, am avut puțină zăpadă, spre deloc, chiar și în zona de munte a țării noastre, iar dintr-o dată apar fenomene extreme, se închid școlile și drumurile din cauza viscolului. Cu asta ne luptăm zi de zi. Aceste fenomene nu sunt izolate, vin împreună cu căldură extremă, inundații, alunecări de teren, secetă și nu doar în România.
Acțiunile fiecăruia dintre noi fac diferența. Ce trebuie să facem? Să poluăm mai puțin, să avem un consum echilibrat de fructe și legume , poate mai puțin produse procesate și în mod cert gestionarea eficientă a plasticului! Nu în ultimul rând, să consumăm produse românești care sunt calitativ superioare altor produse de peste mări și țări!” a fost postarea eurodeputatului.
Clujenii au reacționat imediat la postarea lui Daniel Buda, și săau amuzat copios. Iată câteva dintre comentarii:
”Era momentul în care era mai bine să taci!!!Ați reușit să ridicați prostia la rang de artă.”
”Iarna a devenit o anomalie meteorologică??”
”Alo boss ,e ianuarie s-au la Bruxelles e cuva vară ???”
- Monumentul Răscoalei de la Bobâlna, reabilitat cu fonduri de la Consiliul Județean
- Peste 550 de participanți, și în acest an, la Transilvania Digital Innovation Summit
- Salvatori clujeni, alături de specialiști din 30 de țări, la întâlnirea europeană dedicată salvării din peșteri
- A 12-a ediție a taberei de sporturi montane pentru elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere, în acest weekend, la Moara de Pădure
- Informare privind stadiul concursului pentru ocuparea funcției de director sau director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat
























Leave a Reply