Techsylvania reunește iubitorii de IT la Cluj

Unul dintre cele mai renumite evenimente de tehnologie și inovație în industria IT din Europa de Est, Techsylvania se desfășoară zilele acestea la Cluj. Între 17 și  20 iunie la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, iubitorii de  IT vor putea să testeze limitele unor tehonlogii și gadgeturi inteligente în cadrul unui maraton de programare. Organizatorii au pregătit și premii. Cel mai bun proiect va fi premiat cu produse high-tech.

De asemenea, Techsylvania aduce la Cluj nume mari din industrie, care vor susține conferințe.  Ralph Simon, inventatorul tonului de apel pentru telefonul mobil și CEO al Mobilium, Martin Wezowski, Chief Designer la centrul de inovare SAP sau  Krating Poonpol, partener la 500 Startups, omul de business al anului în Thailanda, sunt doar câțiva între aceștia.

Techsylvania 2017 presupune și o competiție internațională de startupuri a cărei premiu cel mare este o excursie în Silicon Valley. Acolo câștigătorii vor avea întâlniri cu antreprenori și investitori potriviți pentru afacerea lor.

Evenimentul creat de către Oana Petruș și Vlad Ciurca se află la cea de-a 4 a ediție.

Articol scris de Șandru Teodora

Leave a Reply