S-a redeschis Chios-ul, este cel mai bun restaurant din Cluj

de redactia

După mai bine de 9 luni de renovări, restaurantul Chios, simbol al orașului Cluj-Napoca, s-a redeschis în forță. Locația, istoria, arhitectura, bucătăria, barul și conceptul de mindfulness îl recomandă cu siguranță drept cel mai bun restaurant din Cluj. Unde mai pui că dacă mănânci ingredientele proaspete oferite de producătorii locali, contribui la lupta împotriva abandonului școlar în zona rurală.

Noul Chios este un spectacol pentru privire oriunde ți-ai îndrepta atenția. Acesta este un lucru apreciat și de investitorul Ștefan Gadola, căruia nu îi place să vorbească despre costul financiar al acestui demers, pe cât subliniază rolul social al locației și arta cu care s-a muncit la fiecare detaliu.
Designerul Cosmin Todor a făcut minuni în locația în care mulți clujeni și-au petrecut nunta sau bachetul de la finalul liceului, dar care nu avea personalitate. Șirul de elemente extraordinare concepute pentru restaurantul Chios începe cu tavanul din lemn reconstruit în tonul celor de demult, însă despre care nu s-au păstrat date sau imagini.
”Personalitatea Chiosului nu trebuie să se suprapună peste altele, iar oamenii să ajungă să iubească aceste spații. Aici am beneficiat de un context care nu mai există în Cluj și de o comunitate cu multe idei extraordinare și implicare”, a spus Cosmis Todor înainte de marea inaugurare.
Fiecare element vorbește despre lux și eleganță, dar în același timp autorul a reușit să transpună perfect ideea de casă, de confort.
Contrastului lemn-marmură și elementelor naturale handmade având ca inspirație restaurantele din Barcelona li se asortează pereții placați cu stâlpi de piatră de Croația și arcadele și piesele de șemineu sculptate din blocuri gigantice de piatră Kanfar Blu.
Clădirea îmreună cu terasele și grădinile aferente au fost renovate în stil neoclasic interpretat, cu design interior și exterior care se armonizează perfect cu Parcul Central, primul parc orășenesc din Europa Centrală, cu o vechime de peste 180 de ani.
Cosmin Todor a lucrat inspirat și la contopirea elementului natural în tema sa. Încă de la intrarea în restaurant se pot observa ecosistemele verzi, pline de viață, din spatele vitrinelor. Chiar și ferestrele uriașe atunci când seduc privirea te fac să admiri doar frumusețea zonei, copacii aurii și lacul, eliminând subtil șoselele și mașinile din peisaj.
Bucătăria onestă, cu preparate autentice, este un alt punct forte ale restaurantului. Consultantul în gastronomie Istvan Deak a realizat un meniu special, cu ingrediente naturale și proaspete, achiziționate de la producători și furnizori locali. Ce înseamnă dar bucătărie onestă? Înseamnă că pâinea este făcută în casă, pastele sunt făcute în casă, sosurile sunt făcute în casă. Menta proaspătă, de exemplu, este recoltată din localitatea clujeană Aghireușu, iar banii merg către un proiect de combatere a abandonului școlar.
Când vei deschide meniul restaurantului Chios vei știi cu siguranță că ești într-o locație unică în oraș. Majoritatea prețurilor sunt identice însă cu cele ale locațiilor din zonă. Desigur, pentru experiențele culinare extraordinare trebuie să fii pregătit să plătești unpic mai mult. Și selecția de băuturi este una specială, de care s-a ocupat personal Ștefan Gadola, cunoscător experimentat al domeniului. Aceasta se bazează atât pe băuturi autohtone, cât și pe cele din țări cu tradiție precum Spania, Italia, Franța, dar nu numai.
Trebuie să vorbim și despre conceptul de Mindfulness după care funcționează restaurantul Chios, prin care se urmărește crearea unei stări generale de bine și care contribuie la eliminarea stresuli și atingerea unei greutăți ideale. Conceptul este bazat pe veselie dar în același timp te învață să mănânci conștient, cu un meniu bazat pe cantitatea de calorii de care organismul are nevoie. Chiar și ospătarii au primit atât educație practică în industria HoReCa, dar și educație ”spirituală”, pentru a contribui la crearea stării de bine a clienților.
Fiecare zi va fi una deosebită la Chios. Diana Ilea a dezvăluit că vor fi momente ale săptămânii dedicate corporatiștilor, cu concept ”We won’t tell your boss”, vineri și sâmbătă un Dj va crea muzică personalizată (nu muzică de club), iar duminică va prevala conceptul de familie.
Restaurantul Chios încurajează și spontaneitatea, astfel încât clienții cu talent muzical sau actoricesc vor putea urca direct pe scenă să încânte audiența.
Și tinerii artiști și bijutieri sunt invitați să se bucure de generozitatea Chiosului, printr-un spațiu interior dedicat lor. O vitrină frumoasă a fost amenajată pentru ca aceștia să-și expună lucrările, clientul având și posibilitatea să achiziționeze ceea ce îi place.
restaurant-chios-cluj9restaurant-chios-cluj8restaurant-chios-cluj7restaurant-chios-cluj6restaurant-chios-cluj1restaurant-chios-cluj2restaurant-chios-cluj3restaurant-chios-cluj4restaurant-chios-cluj5restaurant-chios-cluj
restaurant-chios-cluj10

You may also like

1 comentariu

clujeanul 12 decembrie 2016 - 19:13

da de unde

Răspunde

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.