Reabilitarea drumurilor județene din Cluj, ținută în loc de un studiu pentru neagresiunea cablurilor de curent, considerat absurd

Alin Tișe

Autoritățile județene se declară uimite de modul în care Transelectrica ține în loc lucrările de reabilitare a drumurilor județene, pentru care s-a angajat inclusiv un credit în valoare de 50 milioane de euro.

Cu finanțarea asigurată și condiții meteo favorabile pentru asfaltare, Regia de Drumuri a Consiliului Județean Cluj nu poate să demareze efectiv lucrările din cauza unui aviz de coexistență a drumurilor în raport cu rețelele electrice.

„Aceste avize s-ar putea să ne ducă până în toamnă, din păcate. Suntem cu documentele în avizare de 6 luni la Transelectrica. Marea problemă cu acest studiu e că implică cheltuieli foarte mari de la buget. E vorba de un ordin de ministru mai vechi, să facem studiu să demonstrăm că drumul nu deranjează cablurile de curent. Am solicitat ca astfel de studiu să fie făcut doar unde lucrările afectează situația actuală a drumului, pentru că e absurd să spunem că drumurile, o dată reabilitate, deranjează mai mult. Ei nu dau avize pentru drumuri, considerând că drumul deranjează cablul de deasupra. Guvernul a ordonat studii de neagresiune între drum și cablurile de deasupra, ca și cum drumurile pe care vrem să le reabilităm n-ar fi fost deja acolo de sute sau chiar o mie de ani. Dacă faci un drum nou și interferezi într-o zonă de curent, de stâlpi, e ok să faci studiu, dar dacă stâlpul e tot acolo, iar drumul e tot acolo, ce rost mai are? Riscăm să pierdem proiecte europene”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, în cadrul ultimei ședințe ordinare organizată alături de consilierii județeni.

Aceste studii ar costa între 1.000-1.500 de lei per kilometru de drum.

Alin Tișe a solicitat sprijin de la PSD pentru a convinge directorul Transelectrica, Claudia Anastase (fost consilier local PSD), să elibereze avizele necesare pentru obținerea autorizației de lucru, însă Remus Lăpușan a spus că „acum doamna Anastase e tehnocrat”.

Potrivit directorului Direcției de Drumuri Județene a CJ Cluj, Liviu Hîncu, sunt două drumuri din lotul KIAT blocate pentru că Transelectrica nu dă aviz pozitiv, tocmai din lipsa studiului mai sus amintit.

„Vrem să reabilităm drumul fără să ridicăm amplasamentul, fără să deranjeze cablurile”, a adăugat Alin Tișe, la ședința extraordinară desfășurată marți.

De cealaltă parte, Claudia Anastase a declarat pentru ClujAzi că este vorba cel mai probabil de o problemă de comunicare între instituții. În legătură cu avizele negative date pentru drumurile județene care nu au studiul de coexistență întocmit, reprezentantul Transelectrica a afirmat că documentul ar putea să fie refăcut fără costuri și prezentat în mai multe variante, astfel încât rețeaua electrică să nu fie afectată.

Claudia Anastase a mai declarat că pentru proiecte mari a fost emisă Ordonanța de urgență nr. 7/2016 privind unele măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport, o facilitate prin care ANRE permite entităților precum Transelectica,  care interacționează cu marile proiecte, să elibereze rapid un aviz de principiu, care să nu țină lucrările la drumuri în loc, condiționat însă de respectarea ulterioară tuturor pașilor de avizare.

Leave a Reply