Protest spontan în gara CFR. Mai multe trenuri sunt oprite la Cluj-Napoca

Compania Naţională de Căi Ferate informează că o parte dintre angajaţii feroviari au declanşat un protest spontan începând cu ora 07.00, acţiune care afectează graficul de circulaţie al trenurilor.

“Acest protest are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017-2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creşterea a fondului de salarii cu 22,5%, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor. Menţionăm faptul că, administraţia a propus partenerilor sociali încheierea unui acord până la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protecţie socială angajaţilor, relaţii de muncă echitabile, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei după expirarea pe 21 martie 2017 a contractului colectiv de muncă”, transmite CFR.

La ora transmiterii ştirii, sunt trenuri oprite pe şapte regionale: Bucureşti, Cluj, Craiova, Timişoara, Braşov, Iaşi, Galaţi.

“Reamintim că până în prezent conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federaţiile sindicale representative (semnatare ale contractului colectiv) şi a respectat termenele legale pentru elaborarea şi promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administraţie (CA) şi aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern”, mai spune CFR.

Leave a Reply