Peste 7500 de participanți s-au înscris la cea de-a IX-a ediție a Maratonului Internațional Cluj-Napoca

de clujazi

Cu această ocazie, la Cluj-Napoca va fi o adevărată sărbătoare a sportului la care se vor întrece concurenți din 37 de țări din întreaga lume,  precum SUA, India, Japonia sau Kenya.

Competiția se adresează și copiilor, care se pot înscrie la cursele de 400 și 800 de metri, destinate lor.

Pe lângă cele 6 probe sportive, participanții vor avea parte și de muzică live.  Pe trasee vor fi amplasate 13 puncte de sonorizare în care mai multe trupe și DJ vor întreține bună dispoziție și vor încuraja concurenții.

Mai multe detalii cu privire la acest eveniment puteți găsi pe site-ul https://maraton-cluj.ro/ .

 

Cu ocazia Maratonului Internațional Cluj-Napoca , pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentului, Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță restricții de circulație duminică, 14 aprilie 2019, începând cu ora 05.00.

 

Restricțiile de circulație vor fi impuse pe traseul maratonului, astfel: Start – Cluj Arena – Splaiul Independenţei – str. Uzinei Electrice – Aleea Stadion – str. George Coşbuc – str. Moților – str. Gheorghe Șincai – str. Napoca – str. Universității – str. M. Kogălniceanu – str. Baba Novac – str. IC Brătianu – str. Universității – B-dul Eroilor – str. Baba Novac – str. Iuliu Maniu – Piața Unirii – str. Napoca – str. Gh. Șincai – str. Moților – str. George Coșbuc – str. Cardinal I. Hossu – str. Emil Isac – str. Memorandumului – B-dul 21 Decembrie 1989 (întoarcere la Prefectură) – str. Regele Ferdinand – str. George Barițiu –  str. Cardinal Iuliu Hossu – str. George Coșbuc – Aleea Parcului Central  (întoarcere Alee Parc central) – Splaiul Independenţei –  pod Napoca – str. 1 Decembrie 1918, (întoarcere – str. 1 Decembrie 1918) – pod Garibaldi – Parcul Iuliu Hațieganu – Splaiul Independenţei – Cluj Arena – Sosire, cu închiderea circulaţiei rutiere, cu excepția CTP pe B-dul 21 Decembrie 1989, str. Memorandumului, str. Moților și str. Regele Ferdinand.

 

Precizăm faptul că deschiderea circulației rutiere se va face pe tronsoane, înainte de finalul maratonului, în așa fel încât disconfortul creat participanților la trafic să fie cât mai redus. Astfel, deschiderea circulaţiei rutiere pe tronsonul str. Napoca – Piaţa Unirii – B- dul Eroilor se va face începând cu ora 13.30; deschiderea circulaţiei rutiere pe tronsonul str. Gh. Şincai – str. Moţilor se va face începând cu ora 13.45 deschiderea circulaţiei rutiere pe tronsonul: 21 Decembrie 1989 – str. Regele Ferdinand – str. Memoradumului  se va face începând cu ora 14.00.   

 

De asemenea, menționăm faptul că  parcarea de pe latura de nord a platoului Sălii Sporturilor „Horia Demian” va fi eliberată începând din data de 12 aprilie 2019, ora 23.00, până în data de 14 aprilie 2019, ora 16.00.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.