Peste 250 de medici au participat la Zilele Pediatriei Clujene

de clujazi

La finele săptămânii a avut loc cea de-a doua ediție a Zilelor Pediatriei Clujene – ”Progrese în pediatrie”. Peste 250 de medici au luat parte la evenimentul organizat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, Clinica Pediatrie II și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”.

”Participanții la simpozionul nostru, care a fost unul de înaltă ținută științifică, au fost experți ai pediatriei care și-au prezentat cunoștințele legate de cele mai noi descoperiri în domeniul pediatriei, iar tinerii cercetători și-au prezentat rezultatele muncii lor. În câteva domenii ale pediatriei, Clujul deține excelența și m-aș referi aici la genetica medicală, la nefrologie, la gastroenterologie, care sunt punctele noastre forte. Personalități ale pediatriei clujene, cum sunt d-na profesor Grigorescu – Sido, d-nul profesor Miu sau cum a fost regretatul doctor Bizo, au adus faima acestei specializări și recunoașterea pe plan național și chiar internațional”, a declarat șeful Clinicii Pediatrie II, conf. dr. Gheorghe Popa.

Tematica reuniunii a cuprins inclusiv bolile rare, ereditare și screeningul neonatal pentru boli de metabolism.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.