Părinți INCONȘTIENȚI! Și-au lăsat copii să conducă mașina pe drum public

de clujazi

La data de 20 august a.c., în jurul orei 16:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia-Turzii, Compartimentul Rutier, au depistat un tânăr de 15 ani, din Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autovehicul pe strada 1 Decembrie 1918. Autovehiculul i-ar fi fost încredințat spre a fi condus de către tatăl său, un bărbat de 39 de ani, din Câmpia Turzii.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis, fapte prevăzute de Codul penal.

****

La data de 20 august a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Moldovenești au depistat un tânăr de 14 ani, din localitatea Bădeni, în timp ce conducea un ATV neînmatriculat pe DC82, pe raza localității de domiciliu.

Conform verificărilor efectuate, tatăl tânărului i-ar fi încredințat acestuia ATV-ul pentru a-l conduce.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute de Codul penal.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.