Michael Schneider (PPE), despre dosarul lui Liviu Dragnea: În orice altă țară europeană, asta ar fi dus la demisie

Michael Schneider, liderul delegației Partidului Popularilor Europeni (PPE) la Comitetul European al Regiunilor, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că în orice altă țară europeană, acuzațiile aduse de DNA pe numele președintelui PSD, Liviu Dragnea, ar fi dus la o demisie din funcțiile publice până la clarificarea dosarului de cercetare.

”Suntem îngrijorați de acuzațiile făcute de OLAF în legătură cu Liviu Dragnea, președintele PSD și președintele Camerei Deputaților. În orice alt stat membru UE, această situație ar fi declanșat demisia sa până la clarificarea acuzațiilor”, a declarat germanul.

Acesta a adăugat că PPE condamnă corupția, sub orice formă s-ar manifesta.

”Nu am îndoială că OLAF dorește să creeze obstacole în calea investițiilor, instituția dorește doar ca fiecare euro din banii europeni să fie cheltuiți în mod corespunzător”, a adăugat Michael Schneider.

Invitat la alegerile pentru conducerea națională a Ligii Aleșilor Locali PNL pentru următorii 4 ani, la Cluj-Napoca, reprezentantul PPE a mai afirmat că Uniunea Europeană urmărește îmbunătățirea capacității administrației publice, în special în domeniul achizițiilor publice.

Michael Schneider este și secretar de stat, reprezentant al landului Saxony-Anhalt din Estul Germaniei.

Leave a Reply