Martin Garrix a făcut atmosferă incendiară pe Cluj Arena, în ciuda ploii

În ultima zi UNTOLD, headliner a fost Martin Garrix. DJ-ul a fost pentru a doua oară la Cluj și a fost primit cu același entuziasm ca și anul trecut.
Stadionul a fost neîncăpător pentru zecile de mii de fani dornici să îl vadă pe scenă. Show-ul lui Martin Garrix a fost programat pentru ora 2.05, dar a întârziat 15 minute. Pe tot parcursul celor două ore și jumătate de spectacol, publicul a cântat și a sărit împreună cu Martin Garrix, gazonul s-a “aprins” de la luminile spectatorilor, iar atmosfera a fost una incendiară.
Fanii nu au fost speriați nici de rafalele de ploaie care s-au pornit spre finalul concertului. Oamenii au dansat în continuare și s-au bucurat de show.
Mai dezavantajat a fost Steve Aoki, care a urcat pe scenă după Martin Garrix. La un moment dat, în fața scenei numărul de oameni a fost vizibil redus, dar după ce ploaia s-a oprit, festivalierii au revenit la distracție.
Steve Aoki a fost extrem de încântat de publicul UNTOLD astfel încât și-a prelungit prestația cu o oră. Nu l-a egalat însă pe Armin van Buuren care, la fel ca și anii trecuți, a mixat câteva ore bune peste program. Abia la ora 8.24 s-a văzut dus de pe scenă.
Aseară, pe scena principală au mai concertat și Afrojack și Alan Walker. Au fost primiți extrem de bine de public, deși toată lumea îl aștepta pe Martin Garrix.
Și la celelalte scene au continuat showurile. De exemplu,în Sala Polivalentă, nu a mai fost aceeași nebunie ca în serile precedente când accesul a fost restricționat din cauza numărului prea mare de oameni.
Peste 86.000 de persoane au trăit experiența ultimei zile a festivalului UNTOLD 2017.

untold ziua 4 clujazi untold ziua 4 clujazi1 untold ziua 4 clujazi2

Leave a Reply

Visit Us On FacebookVisit Us On TwitterVisit Us On Pinterest