Ludovic Orban, la Cluj-Napoca: PSD dorește cât mai mulți români la mila lor, care să trăiească ”din pixul lor”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, în cadrul Congresului Ligii Aleșilor Locali ai PNL, că România este pe mâna unui clan de vechili care, în judeţele pe care le-au condus, nu au adus decât sărăcie, subdezvoltare, şomaj, nivel redus de educaţie, număr mare de persoane care beneficiază de ajutor social.

„România a ajuns pe mâna unor ageamii care îşi doresc ca un număr cât mai mare de români să ajungă la mâna lor şi un număr cât mai mic de români să ajungă să trăiască pe propriile picioare. Încearcă să jefuiască bugetele locale ale localităţilor conduse de PNL şi care au atras investiţii şi au creat locuri de muncă, şi unde locuitorii trăiesc mult mai bine decât în localităţile conduse de PSD”, a declarat Ludovic Orban.

S-a ajuns în situaţia în care o autoritate locală nu poate să deruleze un proiect de investiţii decât dacă se plimbă, intrând cu capul înainte, în sediile ministerelor şi ale altor autorităţi ale administraţiei centrale ale companiilor de stat pentru a obţine avize sau negaţie de avize. Am ajuns în situaţia în care trebuie să te duci la diferite entităţi şi instituţii, companii de stat, ca să îţi dea numai negaţie că nu ai nevoie de avize de la ei. Este absurd.

Ludovic Orban a propus crearea unui fond de investiții pentru proiectele edililor, după modelul fondurilor europene, astfel încât finanțările de la guvern să nu se mai dea pe model Liviu Dragnea, ”din pixul lor”. Liderul PNL mai susține distribuirea la nivel local a redevențelor pe concesiuni într-o proporție mult mai mare, transferul în domeniul public local a proprietăților statului care nu sunt folosite și limitarea atribuțiilor Autorității Funcționarilor Publici din a dicta politica de angajare în instituțiile publice locale. Și Curtea de Conturi a României a fost ținta liberalului, care a catalogat organismul drept un instrument abuziv în mâna PSD, care doar amendează și se pronunță asupra oportunității proiectelor, în loc să ofere îndrumare.

Gheorghe Flutur a fost reales pentru un nou mandat de 4 ani în fruntea LAL. Din conducerea forului mai fac parte primarul Huedinului, Mircea Moroșan, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea și primarul comunei Băișoara, Luca Minodora. La congres au luat parte peste 900 de aleși locali liberali.

La alegerile pentru Liga Aleșilor Locali au luat parte: primarul Emil Boc, europarlamentarul Daniel Buda, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, primarul orașului Alba-Iulia, Mircea Hava, Raluca Turcan și Cristian Bușoi, parlamentarii clujeni Marius Nicoară, Florin Stamatian, Adrian Oros, primarul Floreștiului, Horia Șulea, președintele OFL Cluj, Mihaela Suciu.

Leave a Reply