Lucrări de tratament dublu bituminos demarate pe drumul Geaca –Sucutard – Ţaga

de redactia

În cadrul programului de lucrări de întreţinere curentă şi periodică a unor drumuri judeţene aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 180 din 22 iulie 2016, pe drumul judeţean DJ 109C Geaca –Sucutard – Ţaga au demarat lucrări de tratament dublu bituminos, fiind deja executaţi primii kilometri. Lungimea totală a sectorului de drum pe care se va aplica tratament dublu bituminos este de 10,8 kilometri, respectiv de la kilometrul 21+000 până la kilometrul 31+800.

Scopul acestor lucrări de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere este acela de a asigura o circulaţie în bune condiţii, urmând a fi create astfel noi oportunităţi de dezvoltare a zonei, extrem de cunoscută pentru reţeaua de lacuri, dar al cărei potenţial turistic şi economic ar putea fi valorificat la un nivel superior” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.