Liviu Maior a deschis seria de conferințe organizate de UBB pe tema Centenarului

Istoricul Liviu Maior a deschis seria de conferințe organizate de Universitatea Babeș-Bolyai pentru marcarea Centenarului Marii Uniri. Profesorul a vorbit despre importanța celor 14 puncte ale președintelui Woodrow Wilson, eleborate împreună cu 150 dintre cele mai strălucite cadre didactice americane, pentru înfăptuirea unității românilor.

La conferința intitulată  ”De la principiile wilsoniene din ianuarie 1918 la Declaraţia de Independenţă de la Oradea din octombrie 1918” au luat parte și rectorul Ioan Aurel Pop, prorectorul Ioan Bolovan și profesorul universitar Ilie Rad.

Fostul ministru al Educației a pus accent pe capacitatea formidabilă a românilor, în mare parte fără școală, de aplicare în fapte a principiilor wilsoniene prin făurirea instituțiilor democratice la baza actului Unirii, lucru care nu a putut să fie contestat în cadrul Conferinței de Pace de la Versailles.

Liviu Maior a prezentat și modul în care principiile lui Wilson au ajuns să fie popularizate printre români, traduse în ziare care erau aruncate din avioane britanice, dar și impactul lor la Budapesta, unde de asemenea erau expuse în vitrine, cu gândul ”reunificării Coroanei Sfântului Ștefan, adică cu autonomie pentru naționalități, dar în cadrul Ungariei”.

Istoricul a îndemnat tânăra generație, societatea civilă de astăzi, atât de activă în stradă, să se implice în manifestări dedicate Centenarului, cu atât mai mult cu cât jumătate din delegații care au votat Unirea din 1918 erau reprezentanți ai diferitelor asociații, adică nu făceau parte din vreun partid politic.

Comunitățile de români simpli au fost puse în lumina reflectoarelor și prin modul în care au ajutat tinerii înarmați să apere Unirea declarată la Budapesta, în contextul în care Banatul era sub ocupație sârbă și franceză, iar o parte din Ardeal sub controlul trupelor fidele Budapestei, iar marea majoritate a soldaților români erau staționați la mare distanță, în marile orașe ale Lumii.

Leave a Reply