La Florești, după 5G a venit laboratorul digital pentru elevi

Cea mai mare comună din țară, Florești, își continuă drumul spre digitalizare. După ce în vara anului trecut a fost prima locație din Europa unde s-a testat la nivel integrat și în condiții reale tehnologia  5G, acum o școală din Florești, Școala Gimanzială Luna de Sus – Florești, a obținut o consistentă finanțare pentru digitalizare.

Concert este vorba despre includerea în programul Digitalia, care presupune dotarea școlilor cu laborator digital complet echipat, materile digitale educaționale și profesori instruiți pentru a utiliza metode digitale interactive la clasă, în procesul de predare. Laboratorul școlii din Luna cuprinde 19 tablete, unități PC și monitoare, videoproiector, tabla interactivă și softuri educaționale, special adaptate programei școlare.  “Utilizarea echipamentelor și a softurilor educaționale de care dispunem vor constitui suoportul necesar în abordarea metodelor de învățare modernă, atât pentru profesorii implicați, cât și pentru elevi”, a spus Mihaiela – Lucia Sîmboan, directorul Școlii Gimanziale Luna de Sus – Florești.

Școala din Luna de Sus este una din cele 10 selectate anul acesta, dintr-un total de 139 școli înscrise în competiție.

“Acordăm o atenție specială educației și nu întâmplător am construit cu fonduri din bugetul local o grădiniță ultramodernă și avem în construcție o școală și o creșă. Dincolo de clădiri este nevoie însă și de dotarea acestora cu tehnologia acestor vremuri. Grație acestui laborator digital, elevii au șansa de a învăța jucându-se pe tablete și mai ales de a înțelege anumite probleme precum cele de geometrie. Școala și metodele de predare trebuie să fie prietenoase și să se adreseze elevilor într-un mod la care aceștia să rezoneze. Iar interfața învățării trebuie să fie una digitalizată.

Nu în ultimul rând felicit echipa care s-a zbătut pentru succesul acestui proiect, de la candidatură până la implementarea sa”, a declarat primarul comunei Florești, Horia Șulea.

 

Leave a Reply