Gábor Vona: Adevărata miză a alegerilor parlamentare din Ungaria e dacă țara va deveni una de emigranți

Gábor Vona, candidat pentru funcția de premier al Ungariei din partea Jobbik, se află în aceste zile într-un turneu prin Ardeal, unde încearcă să arate maghiarilor că au alternativă față de actualul partid de guvernământ, FIDESZ. Acesta a declarat că actualul premier, Viktor Orbán, încearcă să deturneze atenția opiniei publice cu privire la miza alegerilor din 8 aprilie, care nu ar fi dacă Ungaria va deveni o ţară de imigranţi, ci dacă Ungaria va ajunge sau nu o ţară de emigranţi, cu alți sute de mii de tineri care pleacă în exod.

Candidatul Jobbik a susținut sâmbătă, la Cluj, că formațiunea va continua să susțină în acest sens inițiativa cetățenească Uniunea Salarială, la care au aderat zece țări, și care urmărește să reglementeze salarii de același nivel în tot spațiul european.

Gábor Vona este categoric cu privire la chestiunea imigranților: Jobbik va apăra ţara de imigranţi, va întări securitatea gardului de protecție ridicat şi va refuza sistemul de cote obligatorii.

Cu privire la drepturile cetățenilor maghiari din Transilvania, dar nu numai, candidatul a anunțat că vor fi păstrate toate drepturile pozitive obținute din partea guvernului Orbán și vor fi susținute organizaţiile şi instituţiile educaţionale, culturale, economice şi bisericeşti, însă fără ca respectivele comunități să fie supuse controlului politic, așa cum face actualul guvern de la Budapesta, urmărind doar să-și construiască organizații-satelit.

Jobbik va susține, prin urmare, o stare de parteneriat, transparență și ajutor real chiar și în problema autonomiei Ținutului Secuiesc, unde acuză premierul Orbán de simulare.

”Vom desființa alocarea politică a fondurilor din Budapesta și vom sprijini real autonomia. Viktor Orbán sprijină mereu în forurile intermaghiare autonomia, dar nu l-am auzit să spună ceva la nivel internațional, să ridice vocea în această privință”.

Gábor Vona încearcă să fie realist și preconizează că maghiarii din Transilvania vor susține din nou actuala guvernare, la fel ca la alegerile anterioare, însă pentru el punctul esențial este ca alegătorii de aici să știe că au alternativă. ”Chiar și așa, maghiarii de aici sunt importanți pentru noi, nu pentru că reprezintă electorat, ci pentru că sunt frații noștri”.

Minority SafePack este o altă inițiativă cetățenească, lingvistică și culturală, pentru care Jobbik va aduna semnături în cadrul turneului prin Ardeal.

 

Leave a Reply