Femeile liberale din Cluj și-au ales noua conducere

Sute de femei liberale au luat parte, vineri, la alegerile în urma cărora și-au stabilit noua conducere. La eveniment au participat Cristina Trăilă, președintele Organizației Femeilor Liberale, primarul Emil Boc, europarlamentarul Daniel Buda și viceprimarul Dan Tarcea.

Mihaela Suciu a fost reconfirmată în poziția de președinte al OFL Cluj, în timp ce la nivel de Cluj-Napoca a fost aleasă lider Alexandra Stoica, alături de prim-vicepreședinții Viorica Szocs și Marina Otilia.

“Sunt onorată că am fost aleasă Președinte OFL Cluj pentru un nou mandat și le mulțumesc tuturor celor 150 de doamne care m-ati votat! Mulțumesc colegelor din BPN OFL care au fost alături de mine: Cristina Trăilă, Daniela Nicolescu, Ionela Balaș, Lidia Constantinescu, Raluca Rus, Florica Scurt, Crișan Dana! Multumesc colegelor și colegilor din PNL Cluj care ne-au onorat cu prezența”, a declarat Mihaela Suciu.

Cristina Trăilă a îndemnat femeile să lucreze în spirit de unitate, indiferent de partidul din care fac parte, un exemplu în acest sens fiind Franța. unde există un singur organism care reprezintă toate femeile politician din țară.

Emil Boc a mulțumit OFL Cluj pentru sacrificiul de care au dat dovadă și pentru rolul important jucat inclusiv în fuziunea dintre PDL și PNL, unde au fost dezamorsate multe orgolii prin stăruința femeilor.

Și Daniel Buda le-a mulțumit pentru eforturile făcute în special în cele mai dificile momente, când liberalii n-aveau candidați bărbați pe colegii complicate. Europarlamentarul a oferit și exemplul recent al Călărașiului, unde din trei bărbați întrebați dacă doresc să candideze, toți au refuzat. La fel stau lucrurile și în PSD. Acolo va candida tot o femeie, a confirmat liderul Organizației Femei a PSD Cluj, Laura Elena Chiorean Pop, prezentă la eveniment.

Printre participanți s-au mai aflat primarul comunei Băișoara, Luca Minodora Susana, președintele recent aleasă al TNL Cluj, Maria Forna, consilierii județeni Anca Cristina Hodorogea, Mariana Leș, Marinel Andro și Iuliu Samartean, parlamentarul Sorin Moldovan, consilierul local Florin Gliga și Ovidiu Cimpean, directorul direcției Dezvoltare locală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

ofl ofl1 ofl2 ofl3 ofl4 ofl5 ofl6 ofl7 ofl8 ofl9

Leave a Reply