Daniel Buda: Europarlamentarii își exprimă indignarea față de incompetența ministrului Transporturilor în domeniul autostrăzilor

de clujazi

Europarlamentarul Daniel Buda îi solicită public Ministrului Transporturilor, Felix Stroe, să se implice în finalizarea procedurilor de predare a amplasamentului pentru podul de la Gilău-Nadeșelu care face legătura cu segmentul de autostradă deja finalizat și imposibil de utilizat.

”În calitate de membru al Parlamentului European, am adus la cunoștința Ministrului Transporturilor, Felix Stroe, prin intermediul unei scrisori oficiale, o problemă majoră care afectează puternic imaginea României în cadrul Uniunii Europene. Dificultățile de construcție a podului care face conexiunea între două autostrăzi importante, Autostrada A3 Gilău-Câmpia Turzii de autostrada Gilău-Nădășelu, împiedică darea în folosință segmentului de autostradă deja finalizat. Astfel, deși podul are o lungime de doar 0,766 km, riscă să nu fie terminat la timp ca urmare a neîntelegerilor pe care constructorul le are cu statul român.

Predarea amplasamentului pentru canalul Someșul Mic este o condiție esențială pentru demararea lucrărilor. Drept urmare, este foarte probabil să fie solicitate resurse financiare și de timp suplimentare din partea constructorului pentru că nu i-a fost permisă execuția ”celor patru pile”, în lipsa predării amplasamentului.
În calitate de membru al Parlamentului European, precum şi de membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi al Comisiei de Dezvoltare Regională din acest for, am fost abordat de colegii europarlamentari care îşi exprimă indignarea cu privire la gestionarea deficitară a acestei situații de către autorități.

Este inadmisibil ca într-o țară europeană, chestiunile mărunte și birocratice să blocheze operabilitatea unei autostrăzi finalizate. În ciuda faptului că România beneficiază de miliarde de euro dedicate infrastructurii, din fonduri europene, ne confruntăm cu incapacitatea de a depăși hățișurile birocratice minore. România este unul dintre statele net beneficiare de fonduri europene, iar prin Programul Operațional Infrastructură Mare se pot accesa aproximativ 11,8 miliade de euro, ceea ce indică o alocare financiară generoasă prin intermediul căreia s-ar putea soluționa o mare parte a carențelor de infrastructură de transport.

Tergiversarea lucrărilor de construcție generează reacții negative din partea reprezentanților Parlamentului European și a celorlalte instituții europene, creionându-se o imagine dezastruoasă a României la nivel înalt. Nu doar o dată, România a fost criticată în plenul Parlamentului European din cauza procedurilor administrative stufoase, a labirintului birocratic care împiedică o absorbție mai ridicată a fondurilor europene, dar și implementarea proiectelor. Prin perpetuarea acestor practici, există riscul ca în următorul exercițiu financiar, României să îi fie redus semnificativ cuantumul fondurilor europene, dată fiind ineficiența în gestionarea alocărilor financiare”, precizează europarlamentarul Daniel Buda.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.